Încă o zi, încă o călătorie...Oboseala nu mă poate atinge când în minte am gândul măreţ de a cunoaşte măreţia Universului şi în inima puterea şi dorinţa de a afla ce e în spatele celor văzute de toţi...
În orice caz mă simt oarecum pierdut în infinitul Universului...călătoresc în locuri neatinse cu imaginaţia, în locuri în care nu mă poate auzi nimeni când cer ajutorul, în locuri despre care nu pot spune nimănui...
Astfel în fiecare drum spaţial mă întăresc şi îmi spun că se merita doar pentru frumusetile pe care am şansa unică de a le vedea,admira şi simţi.
Trăiesc visele ascunse ale unora şi mă bucur de fiecare dată ca şi cum ar fi visul meu. Reuşesc să trec peste micile dezavantaje pe care mi le ofera aceste mici excursii, şi le trăiesc din plin...
Ei.. să trecem peste aceste sentimente singuratice care plutesc în sufletul meu din lipsă de gravitaţie.
Am ajuns...Sunt singur într-o Galaxie vecină cu a noastră. Planetele sunt aşezate într-un mod asemănător..şi ia ghiciţi sunt pe cea care-i ocupă poziţia planetei mele natale..prea subestimata “Pămant”. Dra nu seamănă, aici totul e negru şi pustiu, nu este vegetaţie...deşi căteva gângănii mărunte gâdilă solul cu picioruşele aproape invizibile.
Un fior rece se strecoară în inima-mi înstrăinată, nu eram acasă, nu te poţi simţi nicăieri ca acasă, şi aici mă refer la locurile pe care le străbat.
Am făcut câţva paşi sfioşi şi temători înspre o parte de sol îndreptată...Nu-mi puteam lua ochii aţintiţi la înaltul cer, care parea mai aproape decât pe orice altă planetă.
Mii de sclipiri păreau că mă înconjuară cu lumina,îmi călăuzeau paşii şi mă îndrumau. Am continuat să înaintez, însă oricât de mult m-aş fi depărtat tot îmi vedeam nava lăsata chiar lângă un înalt crater, asemănător celor de pe Luna noastră.
La un moment dat un val de căldură m-a izbit puternic într-un praf de culoare albăstrui, simţeam o stare puternică de sufocare, şi simţeam că este în zadar să ma împotrivesc rezistenţei acelui zid de căldură ce ma invada cu totul.
M-am lăsat uşor pe spate în valul moale si calduros de praf albăstrui, ce înconjura întreaga planetă ca o pătură mişcătoare, vie ce îi dădea viaţă, întregei sfere, a cărei perfecţiune întrece cu desăvârşire orice altă planetă sferică.
Acum înţeleg voinţa îndărătnicită a micuţei planete care pentru fiinţa mea era un gigant. Ochii nu-mi mai clipeau, aproape că mi se tăiase şi respiraţia ... O imensitatea nemărginită plutea deaspura mea, mă simţeam învelit de o ploaie de stele, încălzit de sorii care îi puteam vedea cum se stingeau unul câte unul...
O planetă cu vreo cinci sori în asfinţit... O atmosfera sublimă mă înconjura, puteam simţi magia aerului şi a întregului Univers. Fiecare avea spectacolul său de lumini şi culori care mă chemau cu gândul într-un basm vrăjit al imaginaţie.i Roşiaticul lor se stingea uşor ca un jăratec aprins şi stâns graţios, cu o simplă suflare răcoroasă. Cerul pendula între mov şi auriu pănă când si-a aruncat vietatea culorilor rămânând albastru ca profunzimea unui ocean. Noaptea se năpustea peste farmecul planetei. O ultimă sclipire a ultimului soare m-a fascinat fiind singura culoare în întunericul ce parcă alerga în jurul ei.
Întunericul lăsat mi-a răvăşit simţirile şi găndurile...Aş fi vrut să ma ridic şi să mă pot gândi la peisajul incredibil pe care am avut superba ocazie de a vedea cinci asfinţituri speciale şi magice, însă, din nou am rămas pradă puterii convingătoare a valului ameţitor ce mi-a închis uşor pleoapele cu o atingere lină şi calmă. Ştiind ce minunaţii aş fi putut pierde data anterioară când am încercat să fug de sub vraja Universului, am rămas neclintit şi m-am găndit să mă las purtat de farmecul acelei seri.
Deşi nu doream să plec simţeam o forţă puternică ce mă apasa şi insista să răman cu orice preţ...
Ochii îmi erau închişi, însă curiozitatea-mi era prea puternică şi nu am mai aştepat.
Consideram că era şi momentul potrivit, reuşind cu lejeritate să-i întredeschid pentru o secundă...O secundă numai pentru că urmatoarele, aveam senzaţia, deşi plăcută, foarte ciudată că plutesc. Aşa am relizat că minunea asfinşitului era doar timida deschidere a spectacolului stelar. Eram acum martor a unui gingantic şi sublim miracol.

Deşi nu doream să plec simţeam o forţă puternică ce mă apasa şi insista să răman cu orice preţ...
Ochii îmi erau închişi, însă curiozitatea-mi era prea puternică şi nu am mai aştepat.
Consideram că era şi momentul potrivit, reuşind cu lejeritate să-i întredeschid pentru o secundă...O secundă numai pentru că urmatoarele, aveam senzaţia, deşi plăcută, foarte ciudată că plutesc. Aşa am relizat că minunea asfinşitului era doar timida deschidere a spectacolului stelar. Eram acum martor a unui gingantic şi sublim miracol.
Albastrul cerului uită de milionele de stele ce-l încarcă şi cuprindea zeci de nuanţe de culori, fiecari în diferite toane, cuvintele mele mărunte de călător galactic nu pot reda adevărata frumuseţe a acelor culori care nu au niciun farmec povestite.
Le-am analzat şi privit, noanţe extraordinare îmi încântau ochii,mă înconjurau, dându-mi senzaţia de plutire şi fericire sufletească. Câte un ghemotoc de lână colorată de fiecare culoare, aşa apăreau pe cerul acelei planete zecile de culori ce încăntau întregul Univers. Acele snopuri de foc de verdeaţa de lumini diferite te încurajau şi te chemau în profunzimea adâncă unde te ameţeau de entuziasm şi uimire.
Treptat se înşiruiau ca milioane de curcubee amestecate şi ameţite dar care totuşi îşi găseau o ordine în dezordinea lor, pe care eu o puteam simţi şi înţelege.
Pierdut în acel colorit imens şi viu, am căpătat putere să judec, era o Auroră Boreală...
Deşi ochii mei au mai avut ocazia de a vedea asftel de fenomene optice şi pe alte planete, chiar şi pe Pământ, asta a fost ceva cu adevărat magnific de surprinzător...
Uimirea mea a fost pe atât de mare pe cât culorile pluteau în deriva şi dansau parcă într-un zbor ameţitor şi calm.
Aurora Boreală este un fenomen optic ce constă într-o strălucire imensă pe cerul nocturn, care se formează din explozii solare ce au loc la suprafaţa soarelui, care aruncă in atmosferă un gaz fierbinte şi o serie de particule. Când acele particule ajung în apropierea unei planete sunt capturate de câmpul magnetic al acesteia şi încep să se învârte în spirale strânse în jurul liniilor câmpului magnetic. În sfârşit, intră în atmosfera planetei prin dreptul polilor magnetici şi se ciocnesc cu moleculele de aer, ciocniri în urma cărora, moleculele respective degajă lumini de diverse culori.
“Cinci sori...”, îmi spuneam, “Aşa se explică diversificaţia culorilor şi larga întindere a acestora...
Pe Pământ acest fenomen este de două feluri, în funcţie de poli, în emisfera nordică, fenomenul este cunsocut sub numele de aurora boreală şi este întălnit în intervalele septembrie-octombrie, martie aprilie. În emisfera sudică, fenomenul poartă numele de aurora australă şi face referinţă la faptul că pare în sud, aurora australă este de obicei o imagine în oglindă a aurorei boreale.
Lumina este de două culori diferite în funcţie de tipul de moleculă din atmosfera planetei. Pentru că atmosfera Pământului este compusă în principal din două gaze, azot şi oxigen, lumina va proveni din ciocnirea cu aceste două tipuri de molecule astfel va fi roşie sau verde.
Gândindu-mă la toate aceste fenomene petrecute nu numai în sistemul nostru, am rămas cu prvirea fascinată, iar ochii mi-am închis lent fără nici o împotrivire de această dată.
Cădeam în gol, şi nu-mi puteam şterge acele amintiri pline de expresivitate, ştiinţă,sentimente şi raţiune. Pluteam în universul meu interior şi realizam încă o dată cât de mici suntem şi neînsemnaţi faţă de măreţia nemărginita a Universului în care suntem cuprinşi...şi tosuşi mă întrebam de ce am fost ales să pot vedea asemenea minunăţii ale naturii pe care, cel puţin pământenii nu o cunosc în adevărata ei splendoare.
Gândurile-mi se înşiruiau la fel ca acele lumini spectaculoase, deşi încâlcite, eu le “vedeam” şi le înţelegeam mai bine ca până acum, parcă mă cunoşteam şi-mi acceptam inferioritatea faţă de minunile Macrocosmosului.
Somnul adânc m-a purtat prin multe amintiri din călătorii, şi prin vis am realizat că aceasta a fost una specială şi magică în adevăratul sens al cuvintelor.

Timpau Teona
Cercul de Fizica Albert Einstein
Toate Drepturile Rezervate www.gazetadefizica.tk