Viaţa…un cuvânt mare ce are diferite sensuri pentru fiecare.
Sunt doua feluri de a-ţi trăi viaţa: unul, de a crede că nimic nu este un miracol; al doilea, ca şi când totul este un miracol.
Încă de la începuturi oamenii au reuşit să inventeze diferite obiecte, improvizaţii care mai apoi au căpătat forme si nume definitive, care le-au creat o viaţă mai simplă de trăit. Neştiutori au încercat sa-şi uşureze munca pe orice cale sperând la o viaţă mai bună.
Omul este propriul său demiurg; munca, activitatea creatoare, materiala şi spirituală a făcut din el unica fiinţă cu raţiune şi l-a adus în stadiul actual de dezvoltare fizică şi psihică.
Aşa cum a spus Thor Heyerdahl, un aventurier norvegian:”Acolo unde ştiinţa s-a oprit, a lucrat imaginaţia.”
Oamenii nu s-au mulţumit cu o viaţă simplă şi majoritatea se adaptează greu la munca care ar putea fi făcută de tehnologii, astfel ei au încercat să se ajute de la începuturi.
Astfel prima mare invenţie a fost roata, căreia i-au trebuit câteva generaţii pentru a se perfecţiona, în urma unor deprinderi şi observaţii.
Şi aşa au dorit să inoveze mai mult, să afle mai mult, să cunoască şi să ştie normalitatea vieţii pe care ei urmau să o stabilească.
Roata a fost pe acea vreme la fel de mare ca importanţă şi la fel de ingenioasă, necesitând timp pentru ajungerea la un rezultat, ca televiziunea „copilul minune al electronicii”.
Au continuat să inoveze şi să cunoască până astăzi şi curiozitatea nu-i va lăsa să se oprească nici pe viitor. Nu atât curiozitatea, cât dorinţa arzătoare din sufletul fiecărui savant de a afla roadele muncii sale şi a celor dinaintea sa, de a descoperi ce se ascunde dincolo de ce poate orice om vedea, auzi sau simţi.
„Noi dorim să privim dincolo de hotarul acestei lumi, să vedem încotro se îndreaptă şi de unde provine.” a spus Lucius Annaeus Sencea, filosof şi dramaturg.
Dar cine se mai gândeşte astăzi, la cei ce sunt „responsabili” pentru prezentul nostru? Da...cam nimeni. Foarte puţini sunt aceia care nu trec pe lângă viaţă şi vor cu adevărat să o înţeleagă, care simt că fiecare mişcare a lor face trimitere la prezentul care nu ar exista dacă nu ar fi trăit acei importanţi ai trecutul care pentru unii oameni sunt total necunoscuţi şi faţă de care prezentul e nepăsător.
Universul este o noţiune necunoscută pentru oameni; simple creaturi care se zbat pe Pământ pentru a-şi găsi locul şi a-şi crea un rost.
Nimic nu-i poate explica măreţia în cuvinte…nu se poate spune unde începe, se termină şi ce e după el.
Mintea omului, incapabilă de a înţelege noţiunea de infinit trebuie să înţeleagă şi să-şi accepte statutul de mica fiinţa neînsemnată pe care îl are când vine vorba de Univers.

Cred că acea dorinţă de a afla, care are ca consecinţă mai degrabă încurcarea raţionamentului oamenilor simplii şi a vieţilor lor, îi va ghida pe oameni şi în spaţiu, numai aşa reuşind să descopere misterele Pământului. Cine ştie poate ne mutăm…sau vom avea o planetă de vacanţă.
Însă pentru nevoile călătoriilor galactice şi intergalactice este necesară punerea la punct a rachetelor fotonice, iar pentru transporturile grele chiar în limitele sistemului nostru solar va fi necesară realizarea practică a motoarelor rachetă, nucleare, ambele funcţionând cu ajutorul radiaţiilor.
Numeroase mistere urmează a fi elucidate.

Navele spaţiale nu corespund exigenţelor unor călătorii interplanetare. Imitând în mare măsură forma avioanelor nu au portanţa necesară susţinerii vehiculului în spaţiu fără efortul de deplasare.
Astfel s-a demonstrat ca cea mai adecvată tehnică de zbor în spaţiu, este cea bazată pe efectul Coandă.
Principiul constă în obţinerea unei depresiuni pe suprafaţa unui profil curp pe care se deplasează cu mare viteză o peliculă de fluid ce antrenează în mişcare toate fluidele cu care intră în contact.
Făcut cunoscut presei şi opiniei publice acesta a fost numit „farfuria zburătoare”.
Descoperirea unui vehicul care îndeplineşte condiţiile pentru a putea zbura în spaţiu reprezintă şi un motiv pentru care savantul Henri Coandă a lucrat între anii 1945-1966 în laboratoarele U.S. Air Force şi Diamond.
Mitul „Zburătorului”, rodul imaginaţiei unui povestitor, a urmărit generaţiile până la crearea aparatelor de zbor. Confirmarea ideii născută cu mii de ani în urmă anulează caracterul de falsă informaţie a mitului.
Şi dacă de la roată am sărit prin trecut până la farfuria zburătoare putem trece la micile fiinţe care pe unii îi sperie iar pentru alţii ar fi o bucurie să afle de existenţa lor, vecinii noştri.
Şi când spun vecini mă refer la cei cosmici. Posibilitatea existenţei creaturilor verzi, slăbuţe cu ochi negrii şi boldiţi şi cu trei degete la fiecare mână îi sperie pe unii.
Prof. Hurmann Oberth supranumit „părintele astronauticii” a dat un răspuns pozitiv în fruntea cercetătorilor din domeniu privind existenţa altor creaturi, alături de un grup de savanţi, printre care şi Melvin Calvin.
Aceştia au stabilit în 1961 ecuaţia de la „Green Bank” cu ajutorul căreia au reuşit să afle că în orice moment pot să existe în Calea Lactee cel putin 40 sau 50 mil. de civilizaţii.

Deci…nu suntem singuri, şi nici cei mai buni, suntem nişte furnicuţe ce zgârie Pământul cu diferite tehnologii poluante.

Unii oameni se complică gândindu-se zilnic la ce se ascunde dincolo şi caută în zadar sa-şi explice ce se întâmplă cu el, sa-şi explice viaţa, iar unii care s-au înecat în nepăsarea lor.

Viaţa e una, trebuie să ne bucurăm de ea şi de ce s-a descoperit de-a lungul timpului, fiind în acelaşi timp şi recunoscători părinţilor prezentului nostru, fără a ne complica cu definiţii pentru aceasta şi fără a rămâne nepăsători faţă de truda savanţilor.